Hanul Manuc

Hanul Manuc (sau Hanul lui Manuc), este o cladire veche din Bucuresti, un important obiectiv turistic si monument istoric.
Intemeietorul sau, Manuc Bei, s-a nascut in 1769 la Rusciuc devenit in anul 1808 Bei al Moldovei.
In 1806, Manuc ajunge in capitala Tarii Romanesti, fiind obligat sa se stabileasca aici pe termen lung din pricina razboiul ruso-turc.
In a doua jumatate a aceluiasi an incepe constructia hanului, ce va fi terminata in 1808. La vremea aceea, arhitectura sa era destul de inovativa, deoarece Manuc dorea ca hanul sau sa nu aiba alura de fortareata precum celelalte cladiri din secolul al XVIII-lea.
Arhitectura exacta a hanului in configuratia sa initiala nu se cunoaste, insa, din descrierile de la inceputul secolului al XIX-lea reiese o cladire impresionanta cu:

• subsolul impartit in 15 pivnite boltite
• la parter existau 23 de pravalii, doua saloane mari, zece magazii, camere de servitori, bucatarii si un tunel in care incapeau cam 500 de persoane etajul dispunea de 107 odai, cele mai multe folosite pentru oaspeti
• curtea interioara dispunea de o cafenea si o mica gradina cu fantana arteziana.

Dupa terminarea razboiului ruso-turc, Manuc se muta cu familia sa la mosia Hancesti. Distanta mare il impiedica acum sa mai traga toate foloasele de pe urma hanului, astfel ca hotaraste sa il vanda. Incepe sa faca demersuri pentru vanzare la sfarsitul anului 1816, dar moare in imprejurari incerte la 20 iunie 1817,
La 11 ianuarie 1838 are loc un cutremur care afecteaza destul de serios structura cladirii. In data de 15 ianuarie, Faiser, arhitectul-sef al Bucurestiului, raporteaza Sfatului Orasului:

                     „Cercetand starea Hanului lui Manuc am vazut ca la partea dinspre Dambovita zidurile s-au zmintit, plecandu-sa intr-o parte cu vreo trei toluri din a lor cumpanire; pentru aceia dar supui aceasta in cunostinta cinstitului Sfat ca sa binevoiasca fara intarziere a face cuvenita punere la cale ca sa sa indatoreze chiriasii acei parti a esi din lacuintele lor spre departarea primejdii ce-i ameninta starea cea proasta a pomenitelor ziduri.”

Ca rezultat al acestei constatari, se formeaza o comisie care, dupa ce inspecteaza cladirea recomanda daramarea si reconstructia unei mari parti a acesteia. Murat, fiul lui Manuc, acum mostenitor cu drepturi depline, nu este de acord cu aceasta solutie, si dupa mai multi ani, in 1841 sau 1842, decide sa vanda hanul, deoarece presiunile pentru reparatii erau foarte mari.
Hanul este cumparat de pitarul Dimitrie Iconomidis, in asociere cu alte doua persoane.
Dimitrie moare in 1854, lasandu-si averea prin testament, impartita egal celor trei copii. Acestia continua sa exploateze hanul pana in 1860, cand il dau in arenda lui Milan Lomovici.
Pictorul francez Auguste Lancelot viziteaza pe la 1860 Bucurestiul si cu aceasta ocazie imortalizeaza imaginea unei zile obisnuite la Hanul Manuc. In insemnarile sale noteaza:

                       "Oamenii cu nervii delicati, cu pielea subtire, vor face bine sa nu intre in acest han, dar curiosii, doritorii de a cunoaste trecutul, vor avea ce sa vada. S-a pastrat neatinsa prima sa fizionomie, intunecata din nenorocire de necuratenie.
Cele doua randuri de galerii care leaga intre ele patru mari corpuri de case, scara cea mare care serveste cele doua caturi, foarte eleganta, sub un chiosc cu acoperis tuguiat si cu capriori ieseti afara sunt impodobite cu stalpi si cu balustrade de un gust frumos si cu finete lucrate. Am putea zice ca e un palat de lemn; ar merita sa fie restaurat, ceea ce nu ar costa prea mult, si sa i se dea o destinatie mai buna.[...] Galeriile in care se deschid odaile servesc de loc de plimbare si de sali comune. Sub ochii tuturor, fiecare face ca la el acasa.[...]"

In 1861 sau 1862 stabilimentul este vandut din nou, de aceasta data proprietar devenind Lambru Vasilescu. Acesta investeste in reparatia cladirii si ii schimba numele in "Marele Hotel Dacia".
Acesta dispunea acum de doua sali mari, care in curand au inceput sa fie folosite pentru petreceri ale lumii bune a Capitalei si pentru diferite evenimente mondene. Incepand cu iarna anului 1878 in aceste sali au inceput sa fie organizate spectacole de teatru de catre I. D. Ionescu.     In 1879 la Hotelul Dacia a avut loc spectacolul sustinut de iluzionistului american James Lwone, care a atras o mare multime. De trei ori pe saptamana aveau loc baluri mascate, si ele de un real succes, datorat in mare parte violonistului Ludovic Wiest, care conducea orchestra.
Hanul a gazduit pe demnitarii care au purtat negocierile de pace ce aveau sa puna capat razboiului ruso-turc (1806-1812).
Sala Dacia a gazduit, in anii de dinaintea primului razboi mondial, intalnirile politicienilor care doreau intrarea in razboi si unirea tarii Romanesti cu Transilvania si Bucovina.
Dupa Revolutie Hanul lui Manuc si-a pierdut stralucirea de altadata.
In urma cu cativa ani familia Cantacuzino a recuperat celebrul complex.
Astazi Hanul lui Manuc adaposteste intre zidurile impresionante cafenea, bistro, restaurant si hotel.