Curtea Veche

Curtea Veche este prima curte domneasca din Bucuresti, atestarea fiind cuprinsa in hrisovul acordat de Vlad Tepes lui Andrei, Iova si Drag cu ocazia intaririi obcinelor acestora de la Ponor (Oltenia) si a scutirii lor de obligatiile fata de domnie: vama oilor, a porcilor, albinaritul, galetarit, vinarici, dijme, cositul fanului, posade, podvoade si caraturi. In textul documentului asternut pe pergament in limba slava, in redactie medio-bulgara, limba oficiala a cancelariei Tarii Romanesti, se mentioneaza ca s-a "scris in septembrie 20 in cetatea Bucuresti, in anul 6968" (1459), semnalandu-se astfel indiscutabil existenta la acea data a Bucurestilor, desi orasul este mult mai vechi decat data mentionata.
Construirea cetatii la Bucuresti, precum si prezenta voievodului si a curtii sale, au constituit importante conditii de continua crestere a rolului economic, politic si militar ale Bucurestilor. Transformarea Bucurestilor in scaun domnesc, inaugurata de domnitorul Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Tepes, s-a dovedit a fi o necesitate a acestui voievod supus turcilor pentru a fi cat mai aproape de raialele de la Dunare. Cel mai vechi document cunoscut pana in prezent, in care Bucurestii apar ca resedinta domneasca, dateaza din 14 octombrie 1465, fiind emis de Radu cel Frumos in "cetatea de scaun Bucuresti", desi orasul a fost probabil locuit de acelasi voievod chiar din noiembrie 1462.
Legenda dupa care numele orasului Bucuresti vine de la ciobanul Bucur, care ar fi construit si biserica Sf. Tanasie (Atanasie), pe care o combate D. Papazoglu, se intalneste inca de la 1761, intr-un manuscris al misionarului catolic Blasius Kleiner, dedicat Tarii Romanesti, Banatului si Transilvaniei.
Nucleul orasului Bucuresti se afla in zona Curtii Domnesti sau a Curtii Vechi. Era asezat pe un mic promontoriu aparat de raul Dambovita, de Bucurestioara, de lacul de pe locul unde se afla acum Spitalul Coltea si viroagele care se profilau atunci pe terenul din spatele Muzeului National de Istorie a Romaniei. Toate aceste forme si accidente de teren azi au disparut: Bucurestioara a fost astupata, lacul de la Coltea a secat, viroagele s-au nivelat si peste nivelare s-au inaltat zidiri noi.
Se presupune ca terenul de circa 25.000 de metri patrati ce adapostea Curtea, cu tot ce insemna palatul, constructiile care gazduiau nu numai familia voievodala, ci si institutiile centrale ale tarii, incepand cu Sfatul, Logofetia, Visteria, Spataria, Vornicia si toate celelalte, era de fapt o imensa ograda numita Curtea Domneasca.
Stralucirea Curtii Domnesti i-a fost data de domnitorii Constantin Brancoveanu si Stefan Cantacuzino (1714-1716).
In vremea acestora, palatul domnesc a fost impodobit cu coloane de piatra,  cu scara de marmura si picturi, fiind inconjurat de gradini frumoase si ingrijite care au starnit admiratia calatorilor straini pe aceste meleaguri.
Curtea Veche a devenit nefunctionala dupa incendiul din 1718, care a distrus intregul Bucuresti si după cutremurul din 1738.
Din aceasta cauza domnitorul Alexandru Ipsilanti hotaraste ridicarea unei noi curti domnesti pe dealul Spirii, in apropierea Manastirii Mihai Voda, iar nu peste mult timp in 1798, domnitorul Constantin Hangerli porunceste parcelarea ei si scoaterea la mezat, transformarile edilitare acoperind in intregime urmele vechii resedinte voievodale.
Scoase la lumina intre 1967-1972 de sapaturile arheologice, vestigiile se pastreaza ca monument in aer liber conservand elemente tehnice de constructie incepand din secolul al XIV-lea pana in secolul al XIX-lea, fragmente ale sistemului de alimentare cu apa, baia turceasca a palatului, decoratiuni arhitectonice exterioare, geometria interioara initiala, picturi murale.
Astazi, la Curtea Veche se pot vedea fundatiile primei "Cetatui", facute din caramida si mortar in secolul XIV. Era un turn cu suprafata de circa 160 de metri patrati, cu acoperisul din olane, sustinute de barne groase de stejar. Un post de observatie domnesc asupra drumului ce facea legatura cu vadul Giurgiului si de aici cu Balcanii.